În ultimele zece zile, SUA pare că se adâncește într-o criză politică ce riscă să ne afecteze pe fiecare dintre noi. Prima dezbatere prezidențială (vom vedea și la noi așa ceva?) a scos la suprafață ceea ce știam deja: discursuri mediocre, unul mai evaziv ca altul, iar la final tot Biden a pierdut din încredere.
Nu l-a ajutat că în ultimele luni au apărut videoclipuri în care actualul Președinte este pierdut, iar un raport recent arată că el funcționează cel mai bine până la ora 4pm. Ultimele sondaje prezic o victorie a lui Donald Trump, iar pe zi ce trece oamenii sunt mai sceptici dacă cursa va fi chiar între Biden și Trump. Vom vedea un alt candidat din partea Democraților? Biden afirmă categoric că nu va ieși din cursă.
Președintele este una dintre probleme, dar Curtea Supremă care taie după bunul plac reprezintă adevărata provocare pentru omul de rând. În ultimele zece zile am văzut o direcție clară a Curții Supreme: lasă Președintele să facă ce dorește, mita nu există, limitează puterile agențiilor guvernamentale și criminalizează oamenii ce dorm pe stradă.
Săptămâna trecută Curtea Supremă a anulat efectiv Chevron, o doctrină stabilită în 1984 care cerea instanțelor să se supună interpretărilor legilor ambigue de către agențiile federale, atâta timp cât aceste interpretări erau rezonabile.
Această decizie reduce semnificativ puterea agențiilor federale prin plasarea responsabilității de a interpreta legile înapoi în mâinile sistemului judiciar. Opinia majoritară a susținut că doctrina Chevron permitea agențiilor să exercite puteri care nu erau acordate explicit de către Congres, subminând astfel separarea constituțională a puterilor.
Pe lângă decizia în cazul Chevron, săptămâna aceasta Curtea Supremă a decis că este mai ușor să dai în judecată agențiile federale, iar pentru sindicaliștii situația devine dificilă. În ultimele decenii, sindicatele americane s-au folosit de decizii și interpretări ale diverselor agenții federale pentru a promova negocierea colectivă și a limita abuzul la locul de muncă.
Cum de s-a ajuns aici?
În România avem drept civil, un sistem juridic ce se bazează pe statute, coduri, legi ce sunt detaliate și se aplică pentru fiecare aspect al vieții. Pentru dreptul comun (SUA) sursa principală sunt deciziile judiciare. Judecătorii dau hotărâri pe baza cazurilor anterioare (precedente), iar aceste decizii sunt folosite pentru a ghida cazurile viitoare.
Americanii se bazează pe o înțelegere comună a societății, își pun întrebarea înainte de-a ajunge la precedent: “ce consideră oamenii în acest moment?“. Abordarea nu este lipsită de subiectivitate, ci din contră fiecare judecător are în spate un bagaj ideologic pe care-l aduce în interiorul sălii de judecată.
Există și un indice care calculează parcursul ideologic al fiecărui judecător al Curții Supreme, iar concluzia este că odată cu trecerea timpului, oamenii devin mai liberali. Până atunci, avem de-a face cu o Curte Supremă care a legalizat mita - cadourile mici pe care le poți oferi demnitarilor atunci când fac lucruri care-ți convin - și a scos avortul din sfera dreptului constituțional lăsând fiecare stat să decidă pentru sine (pe lângă ce am detaliat deja anterior).
Înțelegerea comună a societății reprezintă de fapt o înțelegere limitată, a unui grup restrâns ce consideră demnitatea umană și drepturile sociale o chestiune nesemnificativă. În fața acestei realități, agențiile federale reprezintă bastioane ce oferă protecția adecvată lucrătorilor, doar că de acum orice companie ce se simte neîndreptățită de-o extindere a dreptului la negociere colectivă, poate să dea în judecată.
Numirile judecătorilor reprezintă o pârghie ideologică prin care un Președinte își poate pune oameni în poziții cheie ce vor decide. Degeaba votul popular indică o dorință de liberalism, dacă judecătorii sunt în continuare conservatori și vor decide conform propriei conștiințe (sau a capitalului). În cazul de față, care este înțelegerea comună a societății?
Ce înseamnă pentru sindicaliști?
Pentru sindicate, două decizii sunt importante, cea de săptămâna trecută și cea recentă prin care oricine poate da în judecată o agenție federală atunci când o decizie a acestora le impactează viața. Mai precis, americanii au Consiliul național pentru relații de muncă (Național Labor Relations Board - NLRB), instituție ce se asigură că anumite standarde de muncă sunt respectate.
NLRB are și putere decizională, mai ales acolo unde există ambiguități. Anul trecut a permis lucrătorilor care doresc să se sindicalizeze să voteze intern (dacă există 50% + 1) fără a fi nevoie de-un vot prin intermediul unei structuri externe. Cele două decizii ale Curții Supreme vor limita puterea agențiilor, printre care și NLRB-ului de-a acționa acolo unde există ambiguități sau doar unde ar considera necesară intervenția.
Mai mult, mandatul agențiilor devine mai ușor de atacat de către orice parte interesată. Deciziile agențiilor de până acum vor fi mai ușor atacate, iar pe înțelesul tuturor, dacă unei corporații nu-i convine o decizie referitoare la mașinile electrice, o poate ataca.
Ce poate face Biden?
La scurt timp după luarea deciziilor, meme-urile au început să apară: dacă corupția e permisă, Președintele nu poate fi persecutat, iar agențiile au puterea limitată, Biden poate să facă ce-și dorește. De ce nu mai adaugă încă 10 judecători în componența Curții Supreme, anunță public o insurecție și cere tuturor liberalilor să se înarmeze?
Perspectivele sunt multiple, iar la finalul zilei democrația sângerează. Răspunsul nu este clar asupra a ce poate face, dar situația agravează limitele democrației elective pe care le semnalam deja. Democrația prin vot o dată la patru ani nu este de-a ajuns pentru a menține implicarea civică ca fundament de funcționare a unui stat. Democrația industrială, prin sindicate și comitete europene de întreprindere (la pachet cu extinderea rolului acestora) sunt mecanisme ce pot promova participarea activă.
Decidem o dată la patru ani, iar mai apoi un judecător spune că interpretarea noastră nu este cea corectă pentru societatea actuală.
Deschideți ochii și priviți realitatea. Adevărații credincioși în instituționalism aveau o teorie a puterii care s-a dovedit a nu fi adevărată. Contrastați convingerile lor cu propria teorie a puterii a dreptei, care a produs ceea ce vedem acum: o utilizare și manipulare complet cinică a instituțiilor, zero respect pentru regulile lor sau scopul lor de bază și o disponibilitate absolută de a face orice este necesar pentru a câștiga, schimbându-ți povestea după cum este necesar pe parcurs. - Hamilton Nolan, How Things Work
Campania Demnitate și Respect 🫡
La nivel național, e în plină desfășurare campania „Demnitate și Respect", un demers esențial pentru apărarea drepturilor angajaților din muzee, biblioteci și presă. Această inițiativă are scopul de a negocia contracte colective de muncă (CCM) în toate unitățile unde acestea lipsesc și de a elimina abuzurile, acolo unde există, din instituțiile cu sindicate afiliate la CulturMedia.
👇 Aici explicam care-i treaba cu salariile din Cultură.
De la franțuzi 🔥🇫🇷🥐
Extrema dreaptă la putere înseamnă politici antisociale. Programul RN este clar: nicio măsură reală pentru puterea de cumpărare, nicio abrogare a reformei pensiilor, austeritate pentru serviciile publice, noi reduceri de impozite pentru cei mai bogați și pentru marile companii în detrimentul solidarității naționale. - declarația CGT și a mai multor sindicate franceze referitor la alegeri
Duminică francezii se duc din nou la urnele de vot. Rezultatele de duminică arată îngrijorător - extrema dreaptă a luat 33.2% din voturi, iar Noul Front Popular (NFP), 28.1%. Obsesia unor oameni de-a pune un semn de echivalare între extrema dreaptă și stângă este o burghezie de tipul “să nu facem nimic că nu avem îndeajuns de multe informații“.
Nu mai este timpul să așteptăm după informații mai clare sau cum mi-a spus cineva zilele trecute: “aștept să treacă Olimpiada ca să-mi fac o opinie mai clară“. Această lene, nu o pot numi altfel, duce la ascensiunea extremei-drepte care, în nerepetate rânduri, s-a arătat a fi împotriva lucrătorilor. Ne seduce cu mesaje despre deschiderea minelor, dar la prima ocazie ne vinde pentru niște beneficii de la corporații.
Partidul lui Macron a câștigat 22.8% din voturi, NFP 28.1%, iar extrema dreaptă a prins o treime din total. În Paris, roșul (NFP) domină cu mici accente de macronism, în timp ce în restul țării albastrul cuprinde regiunile.
Jean-Luc Melanchon (NFP) a decis retragerea a peste 120 de candidați din întreaga țară - acolo unde stângă a luat locul trei sau patru, au eliberat locul și vor face front comun cu centriști să învingă extrema dreaptă. La fel a procedat și Ensemble!.
De prin România 🇷🇴
⚡️ Concedieri la CE Oltenia. Peste 120 de angajați au fost concediați conform planului de restructurare și închiderii miniere.
🥱 Valentin Lazea, economist-șef BNR, ne-a obișnuit cu critici asupra economiei. Cresc salariile, nu avem productivitate, ne uităm de ce cresc salarii? 🤝 Obsesia salariilor ce duce la o promovare a austerității pentru a salva economia (plot twist, noi toți suntem economia) e ca și cum m-aș împușca ca să mă asigur că trăiesc.
👈 Mai există stângă în România?
🗓️ Suntem la zi cu aderarea la OECD. Una dintre reformele necesare este legată de guvernarea corporativă. 😅 Pe 3 iulie trebuie să fie discutată în plen în Consiliul Economic și Social, dar guvernul n-a mai promovat legea, așa că proiectul pentru moment este amânat.
🎻 Cum se conduce filarmonica din Sibiu? Cu forța, cum altfel?! 🔥 Să ne amintim că în urmă cu câteva luni au avut și o grevă de avertisment, iar pe atunci G4Media descria situația ca o “bătaie de joc“. 🤦 S-a huiduit și atunci, s-a huiduit și la Babasha când a urcat cu Coldplay pe scenă.
🚪 A plecat Vasilcoiu, iar acum Francisc Oscar Gal este noul Secretar de Stat la Ministerul Muncii.
Din afara României 🌏
🇬🇷 Grecia introduce săptămâna de lucru de 6 zile. Cum combați lipsa de personal provocată de salarii reduse? 🛠️ Îi faci pe oameni să muncească mai mult, de ce nu-i ținem acolo 7 zile din 7 să ne asigurăm că doar muncesc?!
📈 Ce menține inflația ridicată în Europa? Criza energetică, pandemia, dar și… turneul Eras al lui Taylor Swift. 🎤 În urma turneului de anul trecut, Swift a oferit bonusuri lucrătorilor ce s-au ocupat de scenă, transport, de tot, într-un cuvânt.
⛰️ Cine deține resursele cheie ale lumii? Cine le deține, iar apoi cine le exploatează? 🇨🇳 Ne-am bucurat recent că s-au descoperit rezerve de metale rare, dar China deține deja monopolul - aproape 70% din rezervele, dar și din producția totală.
🍀 Se mai vorbește despre energie verde? 🇨🇳 Investițiile Chinei în mineritul de cărbune au crescut cu 6% în 2023 - un nivel cu 49% mai mare față de 2017.
🇺🇸🇬🇧 Cine oferă servicii sociale când statul nu o face? La britanici, dar la fel și la americani, bibliotecile publice sunt locuri de citit, creșe, adăposturi pentru persoanele străzi, centre de angajare, etc. Este locul tuturor, unde burgheziile sunt lăsate la ușă, iar loc există pentru toți.
În același timp, Curtea Supremă SUA a decis să criminalizeze persoanele fără adăpost care dorm pe stradă. 🛌 Te dă lumea afară din casă, ajungi pe stradă, te duci la închisoare și lucrezi ca un sclav.
💸Mai domină dolarul pe piața internațională? Astăzi se află la 58.4%, în timp ce economiile globale se mută către aur. 🌟Aur? Timpurile de criză, posibilitatea unor fluctuații agresive îi împinge pe lideri să cumpere aur.
📉 Se renunță complet la dolarii americani? Deloc, dar față de 2015 astăzi deținerile de valută sunt la 58.4% față de 66%.
🇺🇸 Americanii trăiesc mai bine ca oricând. Omul mediu trăiește mai bine, câștigă mai bine, dar sindicalizarea a scăzut și distribuția averilor devine mai inegală ca niciodată.
Problema este distribuirea acelei averi. Dacă oamenii care muncesc devin cu zece procente mai productivi, iar compania devine cu zece procente mai profitabilă și muncitorii primesc o creștere salarială de cinci procente, iar apoi directorii și investitorii iau restul, atunci faptul că muncitorii o duc mai bine decât înainte nu șterge faptul că li s-a luat pe nedrept jumătate din banii care li se cuveneau.
🏢 Protest împotriva turiștilor. 🇪🇸 În Malaga 15,000 de oameni au protestat împotriva turismului abuziv. Nu s-a luat nimeni de toți turiștii, ci doar de faptul că această industrie dă localnicii afară din case.
⛵️ Și Barcelona până în 2028 dorește să interzică apartamentele care sunt folosite în regim AirBnb pentru cazări de scurtă-durată.
🇸🇱 Șomaj 60%, care este singura ta șansă? Niciuna, iar escapismul prin droguri pare singura soluția pentru a putea înfrunta o nouă zi. 😭 În Sierra Leone, epidemia de kush a dus guvernul la o criză națională, iar între sprijin medical și criminalizare, a ales soluția tradițională: e vina omului.
La ce să te aștepți de la noi 🔮
🤗 Vă mulțumim tuturor celor care ne citiți. Portavocea a început prin 2021, iar apoi în 2022 i-am schimbat identitatea (Bianca făcea unul mult mai bun, așa că a trebuit să ne adaptăm). ✍️ Săptămâna trecută am publicat o analiză pe legea prestatorului casnic, platform work și cum ajung unii să lucreze fără carte de muncă. 👇
⏭️ În curând ne vom uita la salariul minim - principalul element de creștere salarială în România. 🇷🇴 În 2011 aveam vreo 300.000 de oameni pe minim, în 2023 am ajuns la maximul istoric de 1,7 milioane, iar în prezent cam 1 milion.
👷 În 2019 s-a introdus un salariu minim diferit pentru Constucții, iar doi ani mai târziu apare OUG 142 ce limitează posibilitatea menținerii unui lucrător pe salariul minim pe economie o perioadă maximă de 2 ani.
Dar mai multe… în curând. 🤗