Due Diligence - directiva europeană, un pas timid [004]
Pe 24 mai birocrații europeni au bătut palma, iar în prezent se așteaptă să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene textul directivei pe Due Diligence - un pas important în uniformizarea legislației europene. Uniformizarea legislației ce are în vedere drepturile omului și responsabilitatea corporativă este o exagerare, având în vedere că în majoritatea țărilor cu excepția Germaniei, Franței sau a Olandei, aceste concepte sunt considerate mai degrabă secundare. În ciuda speculațiilor din documentele legislative, precum “stat democratic și social“ în Constituția României sau alinierea la ideile Pilonului european al drepturilor sociale, în continuare piața europeană este dominată de produse ce vin din surse unde drepturile nu se respectă, iar impactul asupra mediului este certificat defectuos.
Due diligence, în română reprezintă “diligența corespunzătoare“, iar în practică se referă la un set de mecanisme, atât interne, cât și externe pentru a ne asigura că mitigăm riscurile de-a încălca drepturile fundamentale. Principiile pe care se bazează Directiva sunt cele din Principiile Organizației Națiunilor Unite de orientare privind afacerile și drepturile omului din 2011. Ideea de bază este de-a crea obligativitatea companiilor de-a se interesa de soarta oamenilor cu care lucrează, a locurilor pe care la impactează prin procesul de producție, dar și impactul asupra mediului.
Țintele sunt vagi, iar la o primă vedere în supermarket, identificăm o serie de ambalaje pe care scrie “eco“, “fair trade certified“ sau “slavery free“, ceea ce ne-ar lăsa impresia că deja există astfel de procese în loc. Certificările “eco” au lăsat adesea semne adiționale de întrebare referitoare la cine oferă certificarea, dar și motivele pe baza cărora s-au acordat. În ciuda numeroaselor certificări și acorduri pe care compania internațională de banane Chiquita le-a încheiat, atât în 2007 cât și în 2024 a fost găsită vinovată de finanțarea grupurilor paramilitare pentru a-i intimida pe sindicaliști și pe activiștii de mediu.
În timp ce anumite etichete, dar și campanii de conștientizare a problemelor climatice, pot produce un consum mai responsabil, impactul rămâne în continuare doar la nivelul cererii (demand), nu și la al ofertei. În ciuda numeroaselor campanii de combatere a industriei de fast-fashion, giganți precum Shein sau Temu domină pe o piață care continuă să se extinde. În ciuda numeroaselor campanii de conștientizare, de educare și de informare, impactul rămâne redus, limitat de-a dreptul doar la nivelul constatării. Consumatorul constată că un produs nu este fabricat în condiții decente, conștientizează impactul asupra naturii al plasticului din bluză, dar nu are instrumentele necesare pentru a face o alegere diferită.
Atenția obsesivă ce este îndreptată către soluțiile de conștientizare a consumatorilor și de schimbare a paradigmei de consum ignoră lecțiile de marketing pe care giganți precum Apple sau Coca Cola continuă să-și dezvolte imperiile. Nu este vorba de-o simplă întrerupe a cererii, deoarece atunci când consumatorii nu mai sunt interesați de un produs, aceștia pot fi convinși că au nevoie de acesta. Nu este vorba doar de-a identifica o potențială nevoie a unui consumator, dar și de-a crea această nevoie.
În afară de crearea nevoii, problema costului de pe-o zi pe alta, alimentată de pandemia de COVID-19, de războiul din Ucraina și de cel din Palestina, a arătat încă o dată limitările abordării de-a schimba preferința consumatorilor. Atunci când veniturile reale ale populației scad, printre singurele, dacă nu chiar singurul, determinant care impactează decizia de-a achiziționa sau nu un articol vestimentar rămâne prețul. În același timp, trebuie remarcată ipocrizia momentului în care vânzările caselor de modă de lux au crescut în ultimii cinci ani, chiar dacă sărăcia globală a înregistrat apogee istorice, iar impactul climatic asupra țărilor din sudul global a fost disproporționat mai mare.
În esență abordarea este axată pe-a muta vina pe consumator care este responsabil de ce ajunge în magazin, în condițiile în care ajunge, modul în care este transportat, dar și de impactul asupra mediului înconjurător. În această paradigmă, responsabilitatea corporativă este dictată de către voia consumatorului - o abordare ipocrită având în vedere că acestea crează nevoi, nu doar răspund unora.
În acest context, directiva europeană pe due diligence mută responsabilitatea din partea consumatorului către companii și se uită mai atent la tot lanțul economic.
Cele 6 întrebări
Procesul de due diligence nu reprezintă nimic altceva decât tragerea la răspundere a companiilor și de prevenire a abuzurilor. Modul în care o companie este trasă la răspundere nu este întâmplător, ci se ghidează după cele 6 principii elaborate de Jerry L. Mashaw, profesor de drept la Yale Law School:
Cine este tras la răspundere?
Cui se datorează răspunderea?
Pentru ce sunt trași la răspundere?
Ce fel de standarde folosește un agent pentru a demonstra răspunderea?
Ce proceduri/procese dovedesc răspunderea unui agent față de altul?
Ce se întâmplă atunci când agentul eșuează în atingerea standardelor de răspundere?
Astăzi, în era capitalismului global în care producția tricoului începe cu bumbacul din Turcia, se duce în țesătoriile din Maroc, iar mai apoi ajunge în magazinele din Italia, este dificil a înțelege tot procesul economic. Cine este tras la răspundere în acest lanț trans-național? În Europa, cel puțin în industria textilă, ne uităm la o piață de consum, unde importurile sunt în medie de 2-3 ori mai mult decât exporturile. În perioada 2017 - 2022 am important aproape 25% din totalul de haine produse în țările în curs de dezvoltare.
Vorbind de o directivă europeană de due diligence:
Cine este tras la răspundere? Compania ce activează în spațiul UE.
Totuși răspunderea trebuie să fie transmisă mai departe în lanțul economic, astfel încât nu doar brand-ul de haine european trebuie să fie responsabil, dar și compania ce culege bumbacul, cea care-l prelucrează, conglomeratele care-l livrează, iar apoi statele în cadrul cărora se desfășoară aceste activități.
Cui se adresează răspunderea? Nouă, cetățenilor europeni, care consumăm și interacționăm direct cu aceste produse.
Directiva ne garantează că ne va oferi alternative mai bune la consumul deja-existent.
Răspunderea nu este doar către noi, ci și către mediu (componentă importantă a directivei), dar și către lucrătorii ce fac parte din lanțul economic.
Pentru ce sunt trași la răspundere? Pentru nerespectarea unor principii de demnitate, libertate și prosperitate a oamenilor, dar și a ideii generale de ocrotire a planetei.
Principiile sunt generale, iar directiva setează un minim care mai apoi poate fi extins de către fiecare stat în legislația proprie.
Ce fel de standarde folosește un agent pentru a demonstra răspunderea? Directiva se bazează pe principiile ONU de orientare privind afacerile și drepturile omului din 2011.
Ce proceduri/procese dovedesc răspunderea unui agent față de altul? Proceduri interne, dar și externe la nivel de stat. În cadrul companiilor se vor dezvolta unelte pentru a analiza lanțul economic și a interveni acolo unde este nevoie.
Ce se întâmplă atunci când agentul eșuează în a atinge standardele de răspundere? Avertizare, dar se pot ajunge și la amenzi de 5% din cifra globală de afaceri a unei companii.
Ce se întâmplă mai precis?
Cine va fi afectat?
Directiva țintește trei grupuri de companii:
Grupa 1 - Companii europene
Mai mult de 1.000 de angajați.
Cifră de afaceri globală (atenție, nu europeană) de 450 mln EUR.
Grupa 2 - Companii din țările terțe
Nicio cerință specifică a numărului de angajați.
Cifră de afaceri în spațiul european de 450 mln EUR.
Grupa 3 - Companii francizate
Mai mult de 1.000 de angajați (doar pentru francize din EU, fără limită de angajați pentru cele din țări terțe).
Cifră de afaceri mai mare de 80 mln EUR.
Redevențe de franciză de cel puțin 22.5 mln EUR.
Pentru ca o companie să fie obligat să implementeze un proces intern de due diligence, aceasta trebuie să satisfacă una dintre condițiile de mai sus (oricare dintre Grupe), în fiecare an dintr-o perioadă de doi ani financiari. Obligația există și pentru companiile care companiile care dețin alte companii. Dacă compania X ce deține compania Y nu îndeplinește niciuna dintre condiții, dar Y îndeplinește, atunci X este obligată.
În ciuda țintelor clare a numărului de angajați, exemple precedente, precum ar fi cazul Franței ne arată că lipsa de transparență corporativă produce dificultăți în aplicarea due diligence-ului. Din 10 companii franceze care ar fi trebuit să aibă proceduri interne (conform legislației franceze ce precede directiva UE), doar 4 au creat astfel de planuri. Restul 6 au ridicat din umeri, au menționat un număr mai scăzut de angajați, chiar dacă în realitate erau mai mulți.
Fragmentarea companiei în entități mai mici, dar și subcontractarea lucrătorilor vor reprezenta dificultăți în a identifica clar companiile ce vor fi obligate să creeze procedurile de due diligence intern.
Mecanismul intern de due diligence
Due diligence-ul reprezintă procesul prin care se limitează riscurile din lanțul de aprovizionare. Abordarea se schimbă odată cu această directivă deoarece accentul nu mai cade pe îndreptarea răului produs, așa cum eram obișnuiți, ci pe prevenirea acestuia. Chiar dacă în mai multe state de unde statele europene importă diverse resurse există legislație în vigoare care să-i protejeze pe lucrătorii de acolo (dar care nu este respectată), due diligence oferă un grad adițional de protecție.
Directiva identifică limitarea implementării și respectării unui cadru legal favorabil lucrătorilor și mediului, iar acolo intervine. Intervenția este timidă, iar companiile care vor fi afectate reprezintă doar 5.500 de companii - o cifră net inferioară numărului de 16.000 de companii vizate anterior (aproape 1% din totalul companiilor). Sindicatele europene și organizațiile non-guvernamentale au deplâns limitarea aplicării obligatorie la companii mai mari, dar au apreciat faptul că sindicatele, lucrătorii și părțile ce contribuie la procesele socio-economice vor putea să aibă un cuvânt de spus în implementarea mecanismelor interne.
În dezvoltarea mecanismelor de due diligence interne, compania va trebui să identifice terții de la care importă și pe cei către care exportă. Va trebui să creeze o schiță clară a acestui lanț și să identifice potențiale verigi slabe - poate nu este problemă la importul de nichel, dar de fapt la exportul produsului finit către o fabrică care are un istoric al abuzurilor lucrătorilor. În acest caz, ce se poate face?
Abordarea din spatele directivei este de identificare - corectare - limitare - prevenire. Astfel, se identifică în lanțul economic verigile slabe, locurile unde s-ar putea produce abuzuri sau deja se produc. Aceste abuzuri apoi se analizează în conformitate cu metodologia directivei - mai limitativă față de țintele impuse pe ONU. Acolo unde se identifică că presupusul abuz s-a produs, se iau măsurile pentru a corecta problemele - fie se renunță la compania cu care s-a colaborat și se identifică un-alta sau se pune presiune pentru a corecta abuzurile.
Presiunile pot fi atât informale, de tipul unei discuții telefonice, sau chiar evaluarea și certificarea unor companii pentru a se asigura că întrunesc standardele în vigoare. Procesul este continuă și nu încetează niciodată, doar că pentru a i se asigura eficiența este nevoie de-o serie adițională de protecții care să-i ajute pe lucrători să sancționeze neregulile. Degeaba exista deja o legislație franceză due diligence, dacă foarte puține companii s-au alăturat procesului în ciuda obligativității acestuia.
Perioada de implementare
Din 2024, fiecare stat membru va avea la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva și pentru a desemna/crea autoritatea care va superviza procesul de due diligence. Până în 2026, an în care Comisia trebuie să publice și un raport referitor la posibilitatea extinderii procesului de due diligence la instituțiile financiare (în prezent excluse).
Aplicarea legislației apoi se va face treptat după logica: cei mai mari au resurse îndeajuns și pornesc ei primii la drum:
În 2027, companiile din Grupa 1 și Grupa 2 cu peste 5.000 de angajați și o cifră de afaceri mai mare de 1.5 mld. EUR.
În 2028, companiile din Grupa 1 și Grupa 2 cu peste 3.000 de angajați și o cifră de afaceri mai mare de 900 mln. EUR.
În 2029, restul companiilor din Grupa 1, 2 și 3.
În ciuda planului de implementare, trebuie reamintit că restul companiilor care nu se încadrează în cerințele impuse de directivă sunt încurajate, dar nu obligate să-și întemeieze proceduri interne de due diligence.
Pentru România, ce mai precis?
Din momentul publicării în Jurnalul Oficial, precum orice alt stat membru, România are la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională. Un pas important o să fie delegarea unei autorități pentru a supraveghea acest proces - probabil Ministerul Muncii - care mai apoi se va ocupa și de evaluarea strategiilor companiilor.
În România, due diligence este limitat, iar direcția principal este dată de către Comisia Europeană. Spre exemplu, există o politică de due diligence pentru companiile care introduc pe piață produse din lemn dată de-o reglementare europeană, iar Asociația Forestierilor din România a dezvoltat o astfel de politică.
În afara acestor cazuri, următorii doi ani vor rămâne critici pentru transpunerea acestei directive. România, în ciuda miturilor, angajează în continuare 29.4% din totalul forței de muncă în industrie. Producem mașini, piese pentru mașini, utilaje și alte componente digitale care sunt parte dintr-un lanț transnațional. În acest caz, directiva va forța companii precum Renault (peste 120.000 de angajați la nivel internațional și o cifră de afaceri de cel puțin 5 miliarde) să dezvolte mecanismele interne.
Nu doar Renault o să fie responsabilă, ci și companiile din portofoliu, precum este Dacia ce angajează aproximativ 12.000 de lucrători și a avut o cifră de afaceri de peste 5 miliarde EUR în 2023 (Grupa 1 conform Directivei). Astfel, în România, companiile mari, precum este exemplul Dacia, dar la fel de bine se aplică și la Dedeman, vor avea nevoie să dezvolte aceste mecanisme interne. Motivația din spate nu este doar pentru a ne asigura că produsul care ajunge la noi este mai “curat“, dar și producția în sine devine mai bună.
Raționamentul din spate poate fi simplificat ca “dacă ei nu se mișcă, atunci îi forțăm noi să o facă“.
Limitări legate de viitorul muncii
În ciuda schimbărilor benefice, rămân multe nedumeriri referitoare la viitorul muncii, dar și la domeniul de aplicare a acestor prevederi de due diligence. Pentru a demonstra munca informală dintr-o țară sau companie trebuie să existe și cooperarea entităților din acea țară pentru a ne ajuta. Directiva nu oferă un drept companiilor europene să intre peste legislația unei țări și să o schimbe după bunul plac. Din contră oferă o abordare de “drept moale“, exercitând presiune prin metoda exemplului - “dacă ceilalți pot, voi de ce nu o faceți?“
De asemenea limitările impuse de directiva de due diligence nu vizează în mod direct țările unde dreptul la sindicalizare este interzis, precum ar fi Emiratele Arabe Unite. EAU reprezintă pentru UE un important partener comercial, iar din 2019 până în prezent anual importurile au crescut în medie cu 24%. Directiva, precum și principiile ONU menționează importanța sindicatelor în procesul de due diligence, dar nu văd inexistența sindicală ca o problemă.
Pe lângă problema limitării dreptului la liberă asociere, directiva de due diligence oferă un cadru acceptabil pentru moment, dar care se schimbă rapid pe zi ce trece din cauza transformărilor de pe piața muncii. Economia de platformă, munca de tip “click workers“ pentru antrenarea AI-ului, dar și munca fără carte de muncă (precum este cazul prestatorilor casnici) devin o normalitate.
Acest articol a fost pregătit pentru Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” și reflectă opinia autorilor. Acest material nu reprezintă poziția CE sau a Guvernului României, care nu poartă răspunderea modului în care informația conținută în acest comunicat ar putea fi utilizată.
Proiectul "+CAP – Capacitarea CNS Cartel ALFA pentru îmbunătățirea și modernizarea dialogului social la toate nivelurile", cod proiect 311262, este implementat de către CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ - "CARTEL ALFA", în calitate de beneficiar, în parteneriat cu FEDERAȚIA "SOLIDARITATEA SANITARĂ" DIN ROMÂNIA și este cofinanțat din Fondul Social European+ și se desfășoară în perioada 01.02.2024 - 31.01.2029.
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea capacității organizațiilor sindicale printr-o serie de intervenții cu implicații sistemice la nivel național. Acest obiectiv este direct corelat cu obiectivul PEO ESO 4.2 „Modernizarea instituțiilor și a serviciilor pieței muncii pentru ca acestea să evalueze și să anticipeze necesitățile în materie de competențe, să asigure o asistență promptă și personalizată și să sprijine corelarea cererii și a ofertei, tranzițiile și mobilitatea pe piața muncii”.
Proiectul vizează un grup țintă total de 510 persoane, membri/specialiști ai partenerilor sociali și respectiv minim 28 parteneri sociali sprijiniți pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a formula și implementa politici relevante, în vederea consolidării dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 37.226.719,00 lei din care 28.442.886,33 lei contribuția UE și 8.783.832,67 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional.
