Cât de multe datorii poți să ai? Toată lumea vrea ca statul să cheltuie mai mult.
Nimeni nu știe cât este limita datoriilor unui stat. Deficitul ne bate la ușă, iar statul român menține în continuare o dogmă lipsită de imaginație politică.
Atât stânga (Left), cât și dreapta (Right) vor mai multă expansiune fiscală - adică statul să cheltuie mai mult. Starea deplorabilă a serviciilor publice, facturile ridicate la energie (Grecia deja a atras atenția Comisiei Europene), dar și costul ridicat de trai împing oamenii la disperare. Aproape jumătate din salariu se duce pe taxe și impozite, iar calitatea sau accesibilitatea serviciilor în anumite părți lasă de dorit.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a analizat manifestele partidelor politice din ultimele decenii. Printre mesajele populiste, promisiunile de autostrăzi, case și justiție socială, FMI a identificat o creștere a interesului față de expansiunea fiscală. În partea Stângii, atitudinea este clară, dar la fel se vede și la Dreapta unde, de asemenea, discursul pro-austeritate fiscală este în scădere.
Expansiunea fiscală devine un subiect atractiv și pentru partidele extremiste, în special extrema-dreaptă care identifică nevoile populației, iar apoi promite soluții radicale. Planul Simion promite locuințe la 35.000 euro și răspunde astfel unei probleme de-o magnitudine ridicată cu care se confruntă societatea românească: prețul ridicat al caselor, dar și lipsa celor publice.
Simion oferă oamenilor ce vor să audă: soluții simple. Chiar dacă implementarea planului este imposibilă pe termen lung, oamenii răspund la stimuli care le identifică problemele reale. Răspunsul se vede mai apoi în cabina de vot unde partidele de extremă-dreaptă atrag votanți din cauza unei lipse de curaj investițional din partea partidelor tradiționale. Fără o viziune clară și cu un curaj de-a contura o dogmă de stat axată pe investiții, dezvoltare economică și echitate socială, astfel de „Planuri Simion” vor tot continua să apară. Discuțiile despre deficit, datorie, nevoia de-a tăia costurile bugetare nu oferă nimic tangibil unui om. La cafea tot despre prețul exorbitant al chiriilor se vorbește, nu despre nevoia de-a ne abține din a cheltui pentru a putea reduce deficitul bugetar.
Nevoia reducerii deficitului bugetar reprezintă un efort colectiv, doar că așa cum era cazul și în Ferma Animalelor: „unele animale sunt mai egale decât celelalte”. Oamenii plătesc disproporționat prețul crizelor, pe umerii acestora se pune presiune, în timp ce companiile reușesc o creștere accelerată a profiturilor. Multinaționalele reușesc să mute profitul dintr-o țară în alta, dar omul de rând nu poate să-și mute veniturile de colo-colo pentru a plăti mai puține taxe.
În lumea unde unii sunt mai egali decât ceilalți, calitatea serviciilor publice ne lasă cu multe semne de întrebare. Doar anul acesta în București a fost nevoie de 100 de clase pregătitoare suplimentare în condițiile în care pentru cele 70.000 de locuințe avizate în ultimii ani încă nu s-au construit școli. Deficitul de instituții de învățământ este bine-cunoscut în zonele periferice Bucureștiului unde fie nu școli, fie nu fac față populației ce se mută în zonă.
Nu doar pe partea de educație sunt probleme structurale, ci și în Sănătate. Barometrul Sănătății din 2023arată că 70,6% dinte români consideră educația sau sănătatea ca priorități de finanțare pentru viitorul guvern. Același raport arată realitatea dură a programelor de prevenție: aproape 80% dintre cetățeni nu au discutat sau nu au primit informații de la medicul de familie privind programele de screening. Problema nu este doar informarea, ci și lipsa programelor de screening, precum arată și Strategia Națională de Sănătate „Pentru Sănătate, împreună”.
Statul se mișcă încet, iar oamenii vor răspunsuri. Unii ar spune că este vorba de populism că ne bate deficitul la ușă, că trebuie să controlăm finanțele să nu o ia de sub control. Doar că pe termen scurt omul de rând nu simte nici deficitul și nici nu simte datoria statului. Omul simte lipsa medicinei de prevenție ce duce la niveluri ridicate de morți prevenibile sau tratabile, lipsa infrastructurii în zonele rurale sau insuficiența serviciilor de asistență socială.
Oamenii vor servicii mai bune pentru care trebuie să cheltuie, mai ales că după austeritatea indusă în 2008 - 2012, o parte dintre acestea au fost privatizate. Calitatea mai crescută? Din contră, doar că prețurile mai mari.
Finanțarea adițională a spitalelor este o sarcină dificilă în contextul creșterii deficitului bugetar. Încă din 2020 România se află într-o procedură de deficit excesiv care a fost suspendată până în 2023 din cauza pandemiei de COVID-19, dar care nici până în prezent nu a fost rezolvată. Procedura de deficit excesiv este mecanismul UE pentru a stabili ordine și disciplină în bugetele statelor membre. Valorile de referință care duc statul să intre în procedura de deficit excesiv sunt:
- Deficit bugetar: 3% din PIB.
- Datoria publică: 60% din PIB.
Statul plătește mai mult decât încasează, doar că la finalul anului trebuie să se asigure că toate facturile sunt plătite altfel va încasa penalități. Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a anunțat public rectificarea bugetară și-a declarat că deficitul ar putea trece de 8% din PIB față de 6,6% în 2023, conform ultimelor date Eurostat. Poateanxietatea populației față de deficit să coexiste cu discursul expansiunii fiscale?
În fața anxietății legate de deficit, Ministrul de Finanțe se ascunde în spatele declarațiilor și nu oferă o certitudine legată de viitor: vor crește sau nu taxele pe indivizi, dar taxele pe companii? În golul provocat de Ministru, sentimentul de anxietate conturează ideea unui stat supra-dimensionat care cheltuie și nu oferă eficiență în schimb. Discursul, împărtășit recent și de Elon Musk, este acela de-a tăia de acolo unde nu este performant, doar că în prezent nu ai de unde să mai tai.
În Franța, discuțiile sunt de-a crește taxele pe capital și pe averile bogaților, doar că la noi este o incertitudine totală față de ce măsuri se vor lua. Amnistia fiscală ce dorește să recupereze o parte din veniturile pe care statul le consideră irecuperabile nu o să rezolve problema deficitului care se amplifică de la an la an.
Pe de-altă parte, tăierea de cheltuieli ale statului reprezintă o lipsă de imaginație politico-economică, dar și o slabă înțelegere a deficitului. Să presupunem că dai de la Sănătate. Dacă tai un serviciu public, îl dai la privat, iar mai apoi îl decontezi prin Casă, tot ai o cheltuială care, culmea, ajunge să fie mai ridicată.
Pe termen scurt, rezolvi problema deficitului, doar că pe termen lung lovești în fundamentul european: statul social. Fără cheltuieli ale statului, fără investiții publice (au scăzut în ultima perioadă), creșterea economică, dar mai important, inovarea, nu are cum să aibă loc.
În era politicii industriale în care statele aruncă cu bani în proiecte de infrastructură, Româna nu are nicio șansă să fie competitivă dacă practică în continuare o dogmă a austerității fiscale. Fără bani nu face nimeni nimic, iar fără investiții ale statului care să atragă la buget și mai mulți bani prin taxe și impozite, la pachet cu un nivel de colectare mai eficient, problema deficitului o să fie recurentă.
Recent Mario Draghi și-a anunțat planul de renaștere europeană prin atragerea de fonduri (adică datorie, titluri de stat), iar Germania imediat s-a împotrivit. Austeritatea germană a împins partidul de extremă-dreapta AfD să câștige alegerile regionale din Thuringia. Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial când un partid de extremă-dreapta câștigă alegerile.
Raportul FMI citat mai sus atrage atenția că ambele tabere politice doresc să cheltuie mai mult.Problema semnalată de organizația internațională este creșterea îndatorării - de înțeles, o problemă. Totuși în această fragilitate economică care este soluția pentru un trai decent?
Soluția pare greu de găsit, mai ales că nu există un consens asupra unui nivel „prea mare al datoriei externe”. Este 50% din PIB prea mult? România deja a depășit acel prag. Oare 100%? Grecia și Italia se situează peste acel prag de mai bine de zece ani. 200%? Japonia se află încă din 2012, iar momentan lucrurile merg... bine?
„Bine” și „echilibru” – două cuvinte care nu reflectă realitatea economică în care trăim dar care sunt invocate pentru a crea un sentiment al stabilității. În Statele Unite lucrurile merg bine, căci Banca Centrală (FED-ul) a decis să scadă dobânda de referință, doar că mai la sud, în Argentina, este o întreagă criză economică, iar soluția Președintelui pare să fie distrugerea serviciilor publice.
Problema datoriei este că nimeni nu știe, iar limita îndatorării reprezintă un sistem arbitrar. Unii ar spune că-l impun pentru a crea un seniment de stabiltiate, în timp ce alții i-ar putea acuza de nevoia de-a duce statul țara către austeritate. Statele Unite au un plafon de îndatorare, iar atunci când îl ating, țara nu mai poate cere bani pentru a plăti facturile restante. Din 1960, Congresul American a ridicat valoarea plafonului de 77 de ori, iar în prezent datoria este de 122.61% din PIB. Germania nu are un astfel de plafon, dar în Constituția are o limită a deficitului bugetar – 0.35% din PIB ceea ce limitează programele de dezvoltare economică care necesită îndatorare.
Statul atrage bani prin lansarea de obligațiuni (titluri de stat așa cum sunt prezentate populației) pe care mai apoi oamenii, băncile, firmele le achiziționează. Titlurile de stat au un randament, adică răsplătesc investitorul pentru curajul de-a împrumuta statul. Obligațiunile sunt pe luni, ani, zeci de ani, iar oamenii oferă statului bani în schimbul promisiunii că îi vor primi înapoi.
În economiile avansate din vest, riscul este infim, dar și rezultatele sunt mai mici comparativ cu țări precum Pakistan sau Sri Lanka unde riscul este ridicat.
Modelul neoliberal de-a lăsa serviciile în mâinile capitalului în timp ce taxele scad nu a dus la o creștere a accesului populației. Marea Britanie se confruntă cu o criză acută a serviciilor publice, iar datoria guvernamentală se va apropia de 100% din PIB până la finalul anului 2029. Sistemul de sănătate este supraaglomerat, ambulanțele ajung greu la oameni, iar sănătatea populației nu este la un nivel ideal.
Părți din sistemul britanic au fost privatizate (la fel ca și la noi), accentul s-a pus pe eficientizare care a însemnat, de fapt, mai mult sarcini pentru personalul medical. Anul trecut, în medie, o asistentă medicală britanică își lua o săptămână liberă din cauza stresului. Un studiu al Universității Oxford arată că privatizarea serviciilor de sănătate a dus la condiții mai slabe pentru pacienți în ciuda promisiuni de-a crește calitatea odată cu introducerea posibilități „de-a decide pentru sine”.
Dar în ciuda acestei situații - a numărului redus de școli din București sau a timpilor de așteptare din UK, România a intrat în procedura de deficit excesiv după ce nu am reușit să ne încadram în recomandările Comisiei din 2021. S-a făcut lucruri și aici, s-au modificat taxele pe IMM-uri (în principal pentru companiile cu 1 sau chiar fără angajați), s-au eliminat parte din facilități fiscale pentru IT, Construcții și Agricultură, iar TVA-ul s-a uniformizat în mare parte. Recent, Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a anunțat introducerea amnistiei fiscale, practic uitarea unei părți din datorie pentru în speranța că statul va mai recupera totuși ceva.
Totuși, nu a fost îndeajuns, iar statul a cheltuit prea mult în ultimii ani și a atras prea puține venituri. Subliniez a atras prea puține fonduri. Statul a cheltuit pe salarii, mai ales după greva profesorilor, apoi după protestele celor din Sănătate și după nenumăratele manifestări din interiorul aparatului bugetar. Mai departe a trebuit făcută reforma sistemului de pensii pentru a ajunge la predictibilitate. Pensiile au crescut, dar și pragul de neimpozitare de la 2.000 la 3.000 lei - un impact bugetar de 662 mil lei.
Revendicările salariale sunt justificate, mai ales în condițiile în care visul european se bazează pe prosperitate, nu pe austeritate indusă de-a lungul ultimilor ani. În zona euro, salariul real se menține încă scăzut valorii dinainte de pandemie, iar astăzi, un cetățean german își permite mai puțin decât în decembrie 2019.
Trăgând linia, viitorul arată incert, iar mesajele populiste de expansiune fiscală vor continua să se răspândească. Partidele de extremă-dreapta discută despre nevoia sporirii protecției lucrătorilor și despre locuințe publice, dar de fiecare dată în Parlamentul European au votat contra propunerilor ce-ar fi ameloriat viața oamenilor muncii. În ciuda votului, oamenii se duc aproape de mesajul acestora, iar rezultatul din Thuringia trebuie să tragă un semnal de alarmă.
Până atunci, presiunile rămân semnificative, iar la nivelul României creșterile salariale, creșterile pensiilor, problema deficitului și a îndatorării, a gradului redus de colectare a TVA-ului, a lipsei impozitării progresive sau a taxelor reduse pe capital, la pachet cu reforma necesară sistemelor sociale pentru a tinde către echitate, ne duc într-o situație de incertitudine.
Privatizarea părților din sistemul de Sănătate pentru a reduce cheltuielile duc pe termen scurt la îndeplinerea acestui țel, dar pe termen scurt afundă statul în cheltuieli către privat. Privatizarea educației duce la un acces inegal și la înrăutățirea discrepanțelor vizibile între rural și urban. Din această incertitudine, care este drumul de ieșire?
Acest articol a fost pregătit pentru Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” și reflectă opinia autorilor. Acest material nu reprezintă poziția CE sau a Guvernului României, care nu poartă răspunderea modului în care informația conținută în acest comunicat ar putea fi utilizată.
Proiectul "+CAP – Capacitarea CNS Cartel ALFA pentru îmbunătățirea și modernizarea dialogului social la toate nivelurile", cod proiect 311262, este implementat de către CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ - "CARTEL ALFA", în calitate de beneficiar, în parteneriat cu FEDERAȚIA "SOLIDARITATEA SANITARĂ" DIN ROMÂNIA și este cofinanțat din Fondul Social European+ și se desfășoară în perioada 01.02.2024 - 31.01.2029.
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea capacității organizațiilor sindicale printr-o serie de intervenții cu implicații sistemice la nivel național. Acest obiectiv este direct corelat cu obiectivul PEO ESO 4.2 „Modernizarea instituțiilor și a serviciilor pieței muncii pentru ca acestea să evalueze și să anticipeze necesitățile în materie de competențe, să asigure o asistență promptă și personalizată și să sprijine corelarea cererii și a ofertei, tranzițiile și mobilitatea pe piața muncii”.
Proiectul vizează un grup țintă total de 510 persoane, membri/specialiști ai partenerilor sociali și respectiv minim 28 parteneri sociali sprijiniți pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a formula și implementa politici relevante, în vederea consolidării dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 37.226.719,00 lei din care 28.442.886,33 lei contribuția UE și 8.783.832,67 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional.