Crește salariul, dar crește și prețul? - inflația în zona EUR 🇪🇺 📈
Inflația se aproape de ținta de 2%. BCE nu va tăia peste noapte dobânda de referință. Salariile continuă să crească, dar presiunea vine din lăcomia angajatorului.
Încrederea nu este cunoaștere. Istoria nu ne va judeca intențiile, ci succesul în îndeplinirea mandatului nostru. Având în vedere că revenirea la stabilitatea prețurilor depinde de un set de ipoteze critice, politica ar trebui să avanseze treptat și cu precauție. - Isabel Schnabel, membră al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE)
Unde suntem astăzi?
În cadrul conferinței de presă din august 2024, guvernatorul Băncii Naționale a României a indicat că ultimele scăderii ale ratei dobânzii de referință nu trebuie să stârnească prea mult optimism. Suntem la 6,5 astăzi, iar acum două luni eram la 7. Statele Unite urmează să scadă, iar BCE a scăzut cu 25pp.
Scăderea indică un răspuns la stimuli. Economia a fost afectată de-o creștere galopantă a prețurilor, iar băncile centrale au trebuit să-și urmărească mandatul: să țină inflația sub control.
Inflația s-a mai temperat, iar acum se poate relaxa politica monetară. Nu complet și nici dintr-o dată, căci totul este gândit precaut: “higher for longer”.
Zona euro, la fel ca o mare parte din economia globală, se confruntă cu presiuni inflaționiste semnificative. Deși există semne că inflația ar putea să se atenueze, situația rămâne complexă, cu diferiți factori care influențează traiectoria prețurilor.
Peisajul actual al inflației
În prezent, rata inflației generale în zona euro prezintă o imagine oarecum înșelătoare a provocărilor care ne așteaptă. Datele oficiale sugerează o moderare, dar aceasta nu reflectă pe deplin presiunile care ar putea să apară.
Inflația a continuat să scadă, se apropie de ținta de 2%, dar sectorul de servicii rămâne în continuare ridicat. Din noiembrie anul trecut, tendințele de dezinflație în servicii au stagnat, iar prețurile continuă să crească într-un ritm ridicat de aproape 5%.
Această inflație persistentă în sectorul serviciilor nu este un fenomen unic pentru zona euro; reflectă un fenomen global mai larg. Cu toate acestea, situația este deosebit de acută în Europa, unde combinația dintre creșterea mare a salariilor și alte presiuni asupra costurilor a menținut forțele inflaționiste vii.
În servicii (roșu), mai mult care în orice alt sector din economie (albastru) sau chiar și în industrie (galben), creșterea salariilor a dus la creșterea prețurilor. Cei din servicii s-au gândit că dobânda de referință este ridicată, că cererea va scădea, așa că pentru a menține un profit sau pentru a-l crește, trebuie să ridice costurile.
Dăm vina pe salarii?
Este ușor să picăm în cursa în care atribuim vina creșterii salariale, dar hai să gândim mai atent:
Dobânda de referință a crescut, iar împrumuturile au devenit mai scumpe.
Șocurile geopolitice, precum ar fi războiul din Ucraina, atacurile rebelilor Houthi asupra navelor ce transportau marfă au condus la creșteri de prețuri.
Oamenii se așteptau ca prețurile să crească.
Puterea de cumpărare a scăzut, iar oamenii se gândesc ce să facă: plec din țară sau negociez un salariu mai mare.
Dacă nu negociau un salariu mai mare, puterea de cumpărare scădea, iar economia se ducea către stagnare.
Oamenii ajungeau să cumpere doar strictul necesar (poate chiar mai puțin), iar în rest nu existau consumatori pentru alte produse/servicii.
Deci, dăm vina pe salarii?
Din ultima Portavoce! 👇
Ipoteze și riscuri cheie
Privind înainte, scenariul de bază sugerează că inflația se va diminua treptat, ajungând la ținta de 2% până la sfârșitul anului 2025. Totuși, această proiecție se bazează pe câteva ipoteze critice:
Creșterea mare a costurilor unitare ale muncii: Efectele persistente ale șocurilor de preț din trecut, exacerbate de conflictul în curs din Ucraina, au dus la creșterea costurilor unitare ale muncii. Se așteaptă ca acest lucru să contribuie semnificativ la presiunile inflaționiste pe termen scurt.
Absorbția costurilor de către firme: Se presupune că firmele vor absorbi mare parte din creșterea actuală a costurilor muncii în cadrul marjelor lor de profit, în loc să le transfere consumatorilor. Acest lucru ar fi facilitat de ratele dobânzilor care atenuează cererea agregată, făcând mai dificilă majorarea prețurilor de către firme.
Atenuarea presiunilor asupra prețurilor în afara serviciilor: Scenariul se bazează, de asemenea, pe așteptarea că presiunile asupra prețurilor în sectoarele din afara serviciilor se vor diminua, contribuind la o tendință generală de dezinflație.
Totuși, aceste ipoteze sunt departe de a fi certe. De exemplu, deși politica monetară a BCE vizează reechilibrarea cererii și atenuarea inflației, există riscul ca ajustările să se producă prea încet. Acest lucru ar putea fi deosebit de problematic dacă politica se bazează prea mult pe date retrospective, fără a anticipa schimbările din peisajul economic.
Pe termen scurt calculele ECB sunt corecte, erorile intervin mai mult atunci când ne uităm la perioade de 1 an (4 trimestre) și devin destul de eronate când ne uităm la 2 ani (8 trimestre).
De ce? Prezumția este că politica pe care o folosim va duce la scăderea inflației, deci orice facem ne gândim că duce spre 2%, doar că inflația realizată (axa verticală) arată că nu este mereu cazul.
Raportul subliniază faptul că inflația nu este doar o chestiune de fundament economic, ci și de percepție. Dacă zona euro ar fi lovită de un șoc de ofertă „normal”, inflația ar putea fi cu aproape un punct procentual mai mare anul viitor, comparativ cu un scenariu în care persistența inflației este mai redusă. Aceasta subliniază caracterul psihologic și distructiv al inflației, deoarece așteptările și percepțiile oamenilor pot influența semnificativ rezultatele reale.
În graficul de mai jos vedem indicele armonizat al prețurilor de consum (HICP) marcat cu albastru, iar percepția oamenilor cu galben. De ce este o asemenea diferență? Oamenii consumă lucruri diferite, iar toate componentele inflației nu sunt afectate în mod egal. Poate o persoană cumpără doar alimente ale căror prețuri s-au dublat, iar alții doar legume ce-au suferit o creștere cu 30%. Unde este realitatea?
Contribuția salarială
Creșterile salariale din ultimii ani au reprezentat o necesitate pentru a atenua criza costului de trai. Dacă nu creșteau salariile, oamenii cum se încălzeau în case? În graficul de mai jos, vedem deflatorul PIB, adică cu cât au crescut prețurile incluse în PIB într-o anumită perioadă de timp. Principalul factor de creșteri a prețurilor rămâne astăzi costurile unitare cu forța de muncă (albastru, unit labour costs). Acestea se află pe-o traiectorie descendentă, în principal din cauza răspunsului întârziat de ajustare a anumitor domenii.
Salariile nu țin pasul în mod imediat cu creșterea prețurilor din economie. În schimb este nevoie de-o perioadă de acomodare, în care se negociază, se renegociază, unii pleacă, companiile se închid, iar unii ajung să câștige mai mult.
Mult mai interesant în graficul de mai jos este nivelul profiturilor care în economia zonei EUR a contribuit semnificativ la creșterea prețurilor, dar care între-timp s-a subțiat. De ce? Au devenit companiile mai etice?
Nu. Companiile au prezis o perioadă incertă în economie în care cererea urma să scadă. Prețurile creșteau la produse, iar băncile centrale creșteau rata dobânzii de referință. Au anticipat creșteri cu forța de muncă, așa că au mărit și prețul serviciilor/mărfurilor produse. Au mărit pentru a atenua din impactul scăderii cererii și pentru a menține (eventual crește) o rată a profitabilității.
Una dintre problemele mai controversate este ipoteza că inflația se va răci pe măsură ce creșterea salariilor încetinește. Totuși, compensația reală în multe economii nu a crescut la niveluri adecvate, ceea ce sugerează că creșterea salariilor ar putea rămâne o problemă persistentă.
Acest lucru este valabil mai ales în sectorul serviciilor, unde forța de muncă este un factor esențial care limitează expansiunea afacerilor. Chiar dacă cererea de forță de muncă încetinește, șomajul rămâne la un nivel istoric scăzut, ceea ce ar putea continua să alimenteze creșterea salariilor. De ce? Oamenii au altă putere de negociere, sunt puțini în afara locului de muncă care pot să le ia job-ul.
Considerații pe termen lung
Perspectivele pe termen lung pentru inflația din zona euro sunt pline de incertitudini. Raportul notează că, din 2001, prognozele inflaționiste, inclusiv cele ale BCE, au avut adesea o putere explicativă limitată dincolo de termenul scurt. Acest lucru se datorează parțial faptului că aceste prognoze tind să conveargă mecanic către ținta de 2%, fără a ține cont în mod adecvat de evoluțiile neașteptate.
Prin urmare, băncile centrale se confruntă cu un act de echilibrare delicat. O politică robustă împotriva riscurilor negative poate să nu fie la fel de eficientă împotriva riscurilor pozitive, și invers. Succesul în gestionarea inflației va depinde probabil de persistența factorilor de decizie în abordarea șocurilor inflaționiste din trecut, mai degrabă decât de abandonarea eforturilor prea devreme. În plus, ar putea fi necesar să se ia în considerare instrumente suplimentare pentru a preveni viitoarele șocuri de ofertă.
În concluzie, deși scenariul de bază sugerează o revenire la stabilitatea prețurilor până în 2025, calea înainte este incertă și plină de riscuri. Inflația în zona euro va fi influențată de un complex de factori, inclusiv dinamica pieței muncii, strategiile de preț ale companiilor și eficiența politicii monetare. Astfel, măsurile de politică graduală și prudentă vor fi esențiale pentru a naviga prin provocările care urmează.
Graficele sunt preluate din prezentarea ECB, Isabel Schnabel - The euro area inflation outlook
Acest articol a fost pregătit pentru Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” și reflectă opinia autorilor. Acest material nu reprezintă poziția CE sau a Guvernului României, care nu poartă răspunderea modului în care informația conținută în acest comunicat ar putea fi utilizată.
Proiectul "+CAP – Capacitarea CNS Cartel ALFA pentru îmbunătățirea și modernizarea dialogului social la toate nivelurile", cod proiect 311262, este implementat de către CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ - "CARTEL ALFA", în calitate de beneficiar, în parteneriat cu FEDERAȚIA "SOLIDARITATEA SANITARĂ" DIN ROMÂNIA și este cofinanțat din Fondul Social European+ și se desfășoară în perioada 01.02.2024 - 31.01.2029.
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea capacității organizațiilor sindicale printr-o serie de intervenții cu implicații sistemice la nivel național. Acest obiectiv este direct corelat cu obiectivul PEO ESO 4.2 „Modernizarea instituțiilor și a serviciilor pieței muncii pentru ca acestea să evalueze și să anticipeze necesitățile în materie de competențe, să asigure o asistență promptă și personalizată și să sprijine corelarea cererii și a ofertei, tranzițiile și mobilitatea pe piața muncii”.
Proiectul vizează un grup țintă total de 510 persoane, membri/specialiști ai partenerilor sociali și respectiv minim 28 parteneri sociali sprijiniți pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a formula și implementa politici relevante, în vederea consolidării dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 37.226.719,00 lei din care 28.442.886,33 lei contribuția UE și 8.783.832,67 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional.
Ok