🔥 Portavocea114: Bine-ați venit, rău ați nimerit!
Trenuleț, TRUMP, MUSK și producția industrială din Europa care scârțâie.
Noile alegeri prezidențială: 4 și 18 mai.
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției de guvernare.
Tanczos Barna ne reamintește că statul cheltuie prea mult și că trebuie să tăiem din numărul de agenții, să reducem banii pe care-i dăm pe salariați și să digitalizăm.
Până la buget mai sunt câteva săptămâni, coaliția a promis că până pe 27 ianuarie avem un draft ca mai apoi să-l aprobe în prima săptămână din februarie.
Sindicatele anunță proteste în următoarea perioadă.
Nici nu începuse bine vacanța că ordonanța trenuleț ne-a întors la muncă. Pe 28 decembrie a avut loc Consiliul Național Tripartit (confederații sindicale, patronale și guvern), iar câteva zile mai târziu trenulețul anunța Revelionul.
Trenulețul, așa cum ne-a obișnuit tradiția ultimilor ani, vine pe repede înainte, nu așteaptă prea mult părerile altora și este foarte puțin deschis la critică. Între varianta inițială și cea finală există modificări, categoric, precum ar fi scutirea medicilor rezidenți de la blocarea ocupării posturilor prin examen/concurs, dar practica rămâne în continuare aceeași: haideți, ne grăbim, dați avizul, hai, ce stați?!
Despre trenuleț 🚞
Avocatul Poporului a primit mai multe sesizări (inclusiv Cartel ALFA) referitoare la ordonanța trenuleț, dar nu a făcut nimic până acum. Pe lângă toate problemele existente, ca să înțelegem mai simplu ne uităm la pensii:
Avem Legea 360/2023, noua lege a pensiilor prin care se face o indexare anuală. Legea a intrat în aplicare din septembrie 2024 și punctul de pensie este de 81 de lei. Multora le-au crescut pensiile, dar nu tuturor. Cei cu vechime scăzută, în principal aceia care au lucrat în condiții grele și foarte periculoase (mine, siderurgie, etc) s-au trezit cu mai puțini bani.
Pe nepusă masă, printr-o ordonanță de urgență ce-a stat în transparență 24 de ore, poate, au înghețat punctul de pensie la 81 de lei.
Este corect? Fără prea multe studii juridice, răspunsul cel mai simplu este: nu. Ai un angajament, la fel cum ai avut și la legea salarizării. Îl ai, există pe hârtie, iar tu an de an ce faci? Îl ignori și ajungi să îngheți, spunând că nu sunt bani.
Mai multe despre trenuleț, în interviul de mai jos cu Președintele Cartel ALFA, Bogdan Hossu. 👇
Bine-ați venit, rău ați nimerit! 😭
Trump se uită către Canada, Canalul Panama și Groenlanda, teritoriul Danemarcei. 💥
Peste noapte Danemarca și-a schimbat blazonul pentru a arăta lumii că teritoriul înghețat nu este de vânzare. 🫡
Trump s-a supărat și cere țărilor NATO să aloce 5% din PIB pentru Apărare, în timp ce România cheltuie 1,6% în 2023. 😤
În toată această nebuloasă tot Trump a ieșit supărat și promite o taxare puternică împotriva statului danez și propune în același timp Canadei să devină al 51-lea stat american. 🤣
Justin Trudeau confruntându-se cu o criză a încrederii politice demisionează, iar conservatorii sunt la un pas să vină la putere în Canada. 🏃
Groenlanda ar putea să devină stat independent, dar nicidecum stat american, conform Regatului Danemarcei. 👋
Trump se gândește să redenumească Golful Mexic în Golful Americii. 👀
Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, propune redenumirea Americii de Nord în Mexican America. 🎉
Elon Musk face sondaje pe rețeaua lui de socializare și susține public extrema dreaptă în Europa îndemnând la vot pentru AfD în Germania. 🤯
Scholz, Starmer și Macron îl acuză pe Musk că se amestecă în politica Europeană. 🤢
Musk găsește inamicul perfect: Soros. 🥴
Marea Britanie este lovită de-o criză a credibilității, iar Andrew Tate declară că-și face partid. 🙃
ROMÂNII CĂLĂTORESC FĂRĂ VIZĂ ÎN SUA! 🇺🇸
Citește mai jos ultima cercetare Cartel ALFA ! 👇
🏭 Producția industrială
Producția industrială se măsoară în numeroase moduri. Fie te uiți la datele publicate de INS unde se arată volumul sau cifra de afaceri sau la BCR la PMI. PMI este un indice compozit în care mai multe firme sunt întrebate ce cred cu privire la situația industriei.
Practic, vine niște oameni cu un chestionar și te iau la rost: ce face industria, crește sau nu?
În luna decembrie 2024, indicele PMI al României a atins valoarea de 46,4, cea mai mică valoare înregistrată vreodată (indicele este vechi de 18 luni).
Media anuală este de 48,6 ceea ce indică o contracție în industrie. Orice valoare care se află peste 50 reprezintă un progres, iar sub 50 opusul, deci o scădere.
Problemele principale care au dus la scăderea indicelului au fost: numărul scăzut de comenzi (de obicei de sărbători este mai mic, dar de data aceasta a fost mult mai mic), producția, dar și criza politică. Câștigarea primului tur de către Georgescu, mai apoi decizia Curții Constituționale, alegerile parlamentare, dar și rating-ul Fitch au trimis țara într-o spirală a neîncrederii.
România nu este singura țară europeană cu un indice PMI scăzut. Germania, motorul industrial al Europei, a ajuns la valoarea de 42,5 după ce-a înregistrat 43 în luna noiembrie.
Contracția industriei are mai multe cauze, dar așa cum arată și Mario Draghi, problema în sine este cauzată și de-o cerere internă scăzută. Cum am putea stimula industria? Consumând aici, pe continent.
Așa cum spunea și Mugur Isărescu, România are “deficite gemene” - deficit comercial (exporturi - importuri) și bugetar (venituri - cheltuieli).
Mai jos găsiți și cercetarea noastră privind economia României la final de 2023! 👇
Din România 🇷🇴🇷🇴🇷🇴
Partea nemțească a E.ON România se vinde. România va rămâne cu acea treime din acțiuni. În același timp Guvernul se gândește să-și mărească participația la Electrica SA.
Cartel ALFA cere mai multă atenție cu privire la companiile din industriile cheie ale țării unde statul ar trebui să-și mărească participația.
Lipsa creativității și asumării răspunderii politice îi fac pe ai noștri politicieni să se uite peste Atlantic la americani, în departamentul pentru eficientizare guvernamentală care este condus de un miliardar, și să replice același model.
Iar s-a găsit vinovatul: cheltuieli mari. Recent un sindicalist identifica gențile de mii de euro prin birourile de bugetari, iar acum a venit și timpul noilor (mă scuzați, vechilor) miniștri să facă la fel.
Hai să vedem, chiar sunt curios ce eficientizare se va face prin comasarea a două instituții. S-a pus batista pe țambal.
„Și să păstrăm nivelul serviciilor, să le îmbunătățim prin digitalizare, prin oferirea acestor avantaje ale secolului XXI, dar, în același timp, să reușim să facem un stat mai suplu cu instituții care se focusează pe cetățean, pe antreprenor, pe cei care plătesc impozite și cred că este și primul an, anul 2024, când plătitorii de impozite au văzut că se face ceva cu raționalitate din banii lor.” - Tanczos Barna, Antena3
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de lege ce va obliga firmele, atât locale, cât și străine, să raporteze la ANAF cifra de afaceri netă realizată pe teritoriul României.
E de bine? De ce nu, așa vedem clar câți bani fac companiile în țară și putem preveni parcarea profiturilor în paradisurile fiscale unde taxele sunt mai mici.
Din 2023 până-n prezent au ieșit la pensie peste 16.000 de angajați ai MAI, în mare parte polițiști. Aceștia declară că este mai avantajos să iasă la pensie decât să continue lucrul, mai ales în contextul actual al OUG trenuleț - sporurile de ore suplimentare, sâmbete, duminici, sărbători legale dispare (înlocuit cu zile libere) și tichetele de vacanță se reduc la jumătate și necesită contribuția angajatului (800 dă statul, 800 pui tu).
Faptul că decidenții politici, de la președintele Iohannis la premierul Ciolacu, nu coordonează nicio celulă de criză politică și nu solicită public niciun raport complex despre toate cauzele și toți responsabilii care au aruncat țara în aer, deschizând cel puțin ușile pentru oamenii lui Putin, arată că strategia a rămas aceeași: alimentarea răului mai mare, creșterea golemică a unui candidat extremist, fertilizarea terenului pentru curente și emoții extremiste, care să poată fi diabolizate și contra cărora societatea să fie chemată, din nou, chiar dacă ar însemna front comun în jurul unor personaje ca Crin Antonescu sau Victor Ponta. - Magda Grădinaru, Spotmedia
Câți lucrători străini vor veni în România anului 2025? 🇳🇵🇮🇳🇱🇰
În fiecare an Ministerul Muncii trebuie să aprobe un contigent de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă. Contingentul reprezintă pragul, iar mai apoi dacă este atins sau nu, suplimentat (cum a fost în 2019 & 2021) sau nu, rămâne la înțelegerea angajatorilor.
Pentru al patrulea an consecutiv ar urma să avem 100.000 de lucrători. Contingentul s-a discutat în Consiliul Național Tripartit din 28 decembrie 2024, iar mai apoi la nivelul Comisiei de Dialog Social din data de 8 ianuarie 2025.
Conform proiectului pe care Cartel ALFA l-a analizat, situația migranților în România este marcată de o creștere moderată a numărului de avize de angajare, cu un total de 3.971 mai multe față de 2023, dar sub nivelul din 2022 - 105.225.
Avizul de angajare nu înseamnă că migrantul a și ajuns aici. Trebuie să obțină viză, iar acolo au fost eliberate doar 55.087. Mulți au fost și respinși.
Contractele de muncă noi-înregistrat în 2024 rămân stabile, cu aproximativ 95.000 de noi angajamente, iar numărul total de contracte active a ajuns la 146.837.
În contextul acestor fluctuații, muncitorii veniți din afara Europei continuă să se confrunte cu provocări precum remunerația scăzută, condiții de locuire inadecvate, acces limitat la servicii medicale și bariere lingvistice care le îngreunează integrarea și accesul la drepturi fundamentale.
Mai multe despre migrație zilele viitoare. Până atunci, citiți despre sacrificiile pe care migranții le fac ca să ajungă să lucreze în România. 👇
După ce a luat un împrumut de 5.000 de dolari, pe care l-a garantat cu pământul moștenit de la părinți, ca să vină să muncească în România, un srilankez de 46 de ani s-a trezit victima unui lung șir de abuzuri. După ce s-a accidentat la muncă, a fost bătut de patron și, apoi, nu a găsit la autoritățile române sprijinul de care avea nevoie. - Iulia Hau, Hotnews
Din restul lumii 🌎
Creșterea migrației pensionarilor străini către Portugalia datorită schimbărilor fiscale:
Între 2008 și 2012, fluxurile de pensionari străini și de imigranți apți de muncă către Portugalia și Spania au fost similare.
După reducerea impozitelor în Portugalia din 2013, numărul pensionarilor străini a crescut semnificativ, iar până în 2017 acesta s-a triplat comparativ cu 2012, în timp ce numărul celor din Spania a rămas constant.
Reducerea fiscală a avut un impact mai mare asupra pensionarilor din țările cu speranță de viață mai lungă și impozite mai ridicate. În schimb, fluxurile au scăzut semnificativ după introducerea unui impozit de 10% în Portugalia, în 2021.
Competiția cu Europa nu este doar în producția de mașini, dar și în zboruri. Cum ajungi de la noi în China?
Companiile europene, printre care amintim Lufthansa, Air France-KLM zbor mai puțin astăzi către China decât o făceau în 2019. Cine a venit în loc? Companiile chinezești care oferă alternative ieftine. Companiile europene se plâng de competiția neloială, dar în același timp firmele chinezești pierd bani și sunt pe pierdere din cauza cererii scăzute din partea consumatorilor.
Protestul contra Președintelui din Coreea de Sud:
„Să ne asigurăm că Yoon Suk Yeol ajunge la închisoare”, a declarat Yang Kyung-soo, liderul Confederației Sindicatelor din Coreea, într-o declarație. Organizația sa a orchestrat marile proteste împotriva președintelui de vineri. Protestele de la reședința lui Yoon sunt programate să continue până sâmbătă. - NY Times, live reporting, 3rd january